Unde nasc a 3-a oară, Thriller SF made in România, episodul 3

După ce v-am ținut în suspans cu primul și al doilea episod, iată, în sfârșit, deznodământul aventurilor mele… și ale Despinei. sursa După controlul de miercuri dimineață (7 octombrie), la care am aflat că am dilatație 4, m-am pus pe așteptat. Cu Gheorghe (#2) am așteptat vreo săptămână. Tot cu…

Unde nasc (a 3-a oară)? Thriller SF Made in Romania, episodul 2

Știu că ați așteptat (prea mult) continuarea episodului 1, dar între timp, am născut.Joi, 8 octombrie, de dimineața 🙂 sursa În primul episod v-am povestit că îmi era foarte greu să mă hotărăsc unde nasc, în ciuda „sarcinii avansate”. Deși situația în care ne aflam era cumva una limită, oameni…

Unde nasc (a3-a oară)? Thriller SF made in Romania, episodul 1

Nu ne-am mai văuzt demult… dar n-am stat degeaba. Am pregătit în minte multe articole pentru blog, pe unele chiar le-am scris, dar… încă nu am curajul să le public. Mi se par prea…  personale.Așa că o iau încet și vă supun atenției una dintre marile mele frământări din această perioadă. După…

Activități pentru copii Usborne: avioane de hârtie

În sfârșit, am descoperit și eu cărțile Usborne!Cu ajutorul prietenei mele Diana, de la Bookurie, am intrat în lumea lor minunată.Sunt un om care iubește cărțile și am reușit să le transmit și copiilor pasiunea pentru cărți.Cărțile Usborne m-au fascinat din primul moment. Mi se par perfecte pentru activități în…