Nu vreau la culcare

Pun pariu că toți părinții aud sintagma „Nu vreau la culcare”, cel puțin o dată pe zi (cei mai norocoși). Eu, de exemplu, aud asta de două ori pe zi, de la băieți (6 ani și jumătate și 4 ani), dar și un nu vreau la culcare non-verbal de la cea mică.

Ritualul nostru înainte de culcare este cititul sau povestitul. Vocea principală sunt eu. Că, deh! Am făcut 4 ani de facultate în domeniu ? și, ca să nu mă plâng că nu prestez artistic pe marile scene (inter)naționale, am unul sau două spectacole-lectură pe zi. În care trebuie să mă implic total, căci altfel sunt taxată imediat:
-Nu citești bine! (Am cei mai nemiloși critici. Ileana Lucaciu e poezie! ?)

Să vă spun de câte ori m-a luat somnul povestind?! Partea proastă e că atunci când mă apuc să inventez povești, adorm și eu (din cauza efortului probabil ?) și uit tot ce-am spus. Copiii vor bis, și eu nu mai țin minte nimic…
Și uite așa îmi ratez periodic debutul și succesul fulminant în minunata lume a literaturii (pentru copii)!
DAAAR, nu disper! Va veni și vremea mea! Vor veni și zilele când voi publica lunar câte o carte. Peste 3-4 decenii ?.

Ei, bine, ușor disperată fiind de atâta „Nu vreau la culcare”, m-am gândit să caut o carte pe subiect, poate-poate, o să am mai mult succes cu somnul, căci cu teatrul și literatura, momentan am rezolvat ?. Am căutat și am și găsit o carte care se numește… Nu vreau la culcare, este scrisă de autoarea suedeză Astrid Lindgren și a apărut la editura Cartea Copiilor.
Mi-am dat seama instantaneu că este exact ceea ce caut și acum face parte din colecția noastră de carte pentru copii. Colecție care pune accent pe valoarea literară, artistică și… eficiență. ?

(vârstă recomandată 2-7 ani)

În ziua în care am primit cartea, m-am prezentat cu ea la program. Nu știam exact la ce să mă aștept din partea copiilor, dar reacțiile lor au fost delicioase.

Eu: -Avem o carte nouă!
Copiii: -Ce carte? Ce carte? Ia să văd!
Eu: -Se numește Nu vreau la culcare…
Copiii izbucnesc în râs: -Nu vreau la culcare?!
Eu: -Da.
Copiii: -Cartea asta e pentru noi!

Eu mustăcesc și mă apuc de citit. Povestea începe cu un băiețel în vârstă de 5 ani, Lasse (i-au amuzat teribil pe copii numele personajelor din carte), care niciodată nu vrea la culcare, ci tot vrea să facă diverse alte lucruri în loc să se culce.

-Ca și noi! exclamă copiii.

Până la urmă, mama îl ia la culcare, iar el începe să țipe. Săraca mama lui Lasse! ?
A doua zi, Lasse merge în vizită la Doamna Lotten, vecina de deasupra care îl aude mereu cum țipă înainte de culcare. Doamna Lotten îi oferă ochelarii ei fermecați, cu care Lasse poate vedea până foarte departe. Vede astfel o mulțime de familii, la ora de culcare: ursuleții, șoriceii, păsărelele… Și nimeni nu țipă… Ajuns acasă, Lasse se dezbracă, se spală pe dinți, se îmbracă în pijama, iar mama sa îl găsește în pat, dorimind.

În mod cu totul neașteptat, această lectură i-a făcut și pe băieții mei să închidă repede ochii și să adoarmă. Cel mare repetă adesea coportamentul lui Lasse-cel-cooperant, dar cu mijlociul mai avem de lucrat. Și de lecturat. ?

Copiii voștri vor la culcare?

Despre ce cărți mai citim, puteți afla urmărind categoria Mama Citește.
Câteva sfaturi utile pentru un somn mai bun, găsiți aici.

Surse foto:
https://goo.gl/Sq5daR
https://goo.gl/0nLXCm